DNA a sesizat PÎCCJ: Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a compromis ancheta în urma publicării unor date
ACTUALIZARE Direcția Națională Anticorupție a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a aprecia asupra necesității sesizării din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de compromitere a intereselor justiției. DNA afirmă într-un comunicat că Ministerul pentru Relația cu Parlamentul a inserat date nepublice din cadrul unei anchete penale, de natură să afecteze buna desfășurare a acesteia. DNA precizează că în comunicatul transmis de minister se oferă date despre obiectul percheziției și se fac referiri la calitatea persoanelor audiate și la natura probelor.
Potrivit unui comunicat al Ministerului pentru Relația cu Parlamentul perchezițiile de luni au vizat două concursuri care au avut loc în aceeași zi. Este vorba despre două concursuri pentru ocuparea a două posturi de consilier. În același comunicat se arată că la percheziții a fost audiată toată comisia de concurs, mai multe persoane de la cabinetul ministrului pentru relația cu Parlamentul,Viorel Ilie. Pe toată durata perchezițiilor s-au făcut fotografii și filmări.
Procurorii DNA a făcut luni percheziții în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București.
Patru dintre percheziții au fost la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul și una la Secretariatul General al Guvernului.
Potrivit unui comunicat al DNA, în cursul zilei de 31 iulie 2017, între orele 15.00 – 19.00, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate în sediul unei instituții publice din București.
Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal aflat pe rolul Secției de combatere a corupției, dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție comise în cursul lunii iulie 2017.
Este vorba despre angajări presupus ilegale făcute de acest minister. Printre cei vizați ar fi o fostă jurnalistă și fost purtător de cuvânt al Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, Iulia Teodorescu.
Comunicatul de presă al Ministerului pentru Relația cu Parlamentul

