DNA cere aviz pentru ridicarea imunităţii senatorului PSD Florian Bodog. Procurorii vor să îl cerceteze pentru abuz în serviciu și fals intelectual
Anchetatorii îl acuză că în perioada în care era ministru al Sănătății a făcut demersuri ca o consilieră să fie plătită timp un an, deși nu venea la muncă.
Procurorii susțin că prejudiciul este de aproximativ 80.000 de lei.
Florian Bodog este în prezent senator PSD și va putea fi acuzat oficial de abuz în serviciu doar în momentul în care imunitatea îi va fi ridicată.
Fostul ministrul al Sănătăţii Florian Bodog a declarat că niciunul dintre consilierii pe care i-a avut la minister nu se află în situaţia de a nu fi prestat activitatea pe care i-a trasat-o.
„Toţi consilierii mei, indiferent că au fost cu normă întreagă sau jumătate de normă, au lucrat în directa mea coordonare. Eu le-am trasat ce anume să facă, mie mi-au raportat, cu mine au discutat şi pe mine m-au ajutat în activitatea mea de ministru”, a afirmat Bodog, citat de Agerpres.

