Doi muncitori de la RADET au fost surprinși de un jet de apă fierbinte când interveneau la o avarie. Unul dintre ei a decedat
ACTUALIZARE Muncitorul care nu a putut ieşi din subteran a fost găsit decedat de pompieri, a anunţat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISUBIF, potrivit Agerpres.
ACTUALIZARE Cel de-al doilea bărbat se află încă în canalizare, a transmis Alexandru Costache pentru Telejurnalul de la ora 19.00.
Incidentul a avut loc pe Bd Iuliu Maniu, în apropiere de Complex Leu. O avarie la o conductă de termoficare, în subteran, la aproximativ 2 metri, a surprins doi angajați ai RADET.
Unul dintre ei a ieșit singur, prezintă arsuri și a fost transportat la Spitalul Universitar, iar cel de-al doilea a rămas prins în interior. Apa din rețea are peste 90 grade, iar salvatorii nu pot patrunde. S-au luat masuri pentru intreruperea alimentarii cu apa a conductei respective.
Potrivit informațiilor primite, cei doi angajați lucrau pentru remedierea unei avarii la una dintre conducte, iar aceasta s-a spart, iar cei doi muncitori au fost surprinși de jetul de apă.