Doi pompieri internați la un spital din Bruxelles au leziuni limitate, dar sunt în stare critică. Șeful secției pentru Arși din Belgia: E important ca pacienţii care au nevoie de îngrijiri speciale să fie transferaţi cât mai repede

28 august 2023, 12:42

Doctorul a explicat că pacienții s-au comportat bine în timpul zborului de la București, iar odată sosiți la spital au fost stabilizați suplimentar. Cei doi sunt în stare critică.

”Sunt tineri, au avut echipament de protecţie bun, leziunile sunt limitate, dar sunt în stare critică. E nevoie de centre specializate, cu expertiză şi infrastructură mai bune, pentru că în România acestea nu sunt încă disponibile. Nu au centre pentru arşi şi nu au posibilitatea de a trata corespunzător pacienţi cu arsuri grave. Transferul imediat dă şansa unui prognostic mai bun decât în cazul unui transfer tardiv. Aşadar, e important ca pacienţii care au nevoie de îngrijiri speciale, să fie transferaţi cât mai repede posibil”, a explicat Thomas Rosse, șeful secției pentru Arși de la Spitalul Militar Regina Astrid, din Belgia.

Urmărește-ne pe Google News