Donald Trump, dispus să se întâlnească cu Kim Jong-Un: „Aş fi onorat să fac asta”
Într-un interviu acordat luni agenţiei Bloomberg, Trump a declarat: „Dacă ar fi potrivit pentru mine să mă întâlnesc cu el, absolut că aş face-o, aş fi onorat să fac asta”. „În condiţiile potrivite”, a precizat preşedintele Statelor Unite.
DPA citează, din aceeaşi sursă, încă un comentariu al lui Trump pe marginea propriei declaraţii: „Cei mai mulţi oameni politici nu ar spune asta niciodată, dar eu vă spun că în condiţiile potrivite m-aş întâlni cu el”.
„Avem o ştire de ultimă oră”, a adăugat preşedintele.
MORE: Trump tells @JenniferJJacobs @margarettalev he’d meet with Kim Jong Un under the right circumstances https://t.co/x3NRVJo6zo pic.twitter.com/ldXZeS5Dxg
— Bloomberg (@business) May 1, 2017
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a declarat presei că „în mod clar condiţiile nu sunt îndeplinite chiar acum” pentru o întâlnire a preşedinţilor Trump şi Kim, iar Phenianul ar trebui mai întâi să îşi tempereze imediat comportamentul provocator.

