Donald Tusk confirmă oficial că președintele Klaus Iohannis a fost luat în calcul pentru funcția de președinte al Consiliului European
Donald Tusk a declarat, miercuri, că anul trecut i-a propus lu Klaus Iohannis să fie preşedinte al Consiliului European, dar că acesta a refuzat.
”Am discutat cu președintele Iohannis, și conversația a avut loc aproape cu un an în urmă, despre cine ar trebui să preia conducerea instituțiilor europene. Discuția a fost una sinceră și discretă, în birou nu mai era nimeni în afară de noi. I-am spus cu deplină convingere că ar fi un extraordinar președinte al Consiliului European. Klaus a zâmbit cordial, mi-a mulțumit pentru propunere, și după un timp a adăugat: ‘Știi, Donald, încă mai am ceva de făcut în România, așa că te rog să nu iei în calcul candidatura mea‘”, a povestit Donald Tusk la Palatul Cotroceni, la ceremonia în care preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul „Coudenhove-Kalergi”.
Informația că președintelui Iohannis i s-a propus candidatura a circulat pe surse în 2019, dar este prima dată când există o confirmare oficială că a existat o astfel de propunere.

