Dosar la DNA după aprobarea deplasării unui sit arheologic de pe litoral. Monede antice ar fi fost descoperite în nisipul preluat din mare pentru lărgirea plajelor

22 februarie 2021, 14:40

Ancheta DNA Constanța a început în urma unor sesizări potrivit cărora monede antice au fost descoperite în nisipul preluat din mare pentru lărgirea plajelor.

Potrivit legii, vestigiile ar fi trebuit să ajungă la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, ceea ce nu s-a întâmplat.

În Marea Neagră, pe platforma continentală, avem sit arheologic de valoare naţională. Pentru a permite prelevarea de nisip din largul mării, s-a găsit soluţia scoaterii din lista monumentelor istorice a unor porţiuni concesionate în acest scop.

Anchetatorii DNA vor să stabilească dacă acest lucru s-a făcut legal.

Într-un comunicat al Ministerului Culturii, se arată că certificatul de descărcare de sarcină arheologică a fost acordat în 2019 de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa.

Până la finalizarea anchetei DNA, accesul navelor care excavau în largul mării în acel perimetru a fost restricționat.

Asta îngreunează lucrările de înnisipare și poate aduce pierderi și sancțiuni, pentru că proiectul este realizat cu bani europeni.

Lucrările de lărgire a plajelor de pe litoralul românesc se află în a doua etapă și costă peste 750 milioane de euro.

Urmărește-ne pe Google News