Două grădinițe din Republica Moldova, modernizate cu bani primiți de la Guvernele României și Germaniei

5 martie 2020, 09:07

Clădirile vechi, de aproape 40 de ani, în care funcţionau grădiniţele Ghiocel şi Grigorie Vieru, din Colibaşi, au fost în sfârşit modernizate. Acum, aproape 200 de copii beneficiază de mobilier modern, apă caldă, vestiare colorate, baie şi foişoare pentru distracţie şi relaxare. Mai mult, au fost reparate acoperişurile şi s-au izolate termic ambele clădiri.

Pentru reparaţia grădiniţelor, Guvernul de la Bucureşti a oferit peste două milioane de lei, iar guvernul Germaniei 1,5 milioane de lei. Restul banilor au fost din bugetul autorităţilor locale.

În semn de mulţumire, copii au creat împreună cu ambasadorii mărţişoare.

Din cele trei milioane de euro care urmează să fie oferiţi de Guvernul de la Bucureşti vor fi renovate încă 246 de grădiniţe.

 

 

Urmărește-ne pe Google News