Dr. Gindrovel Dumitra: Există teste care pot depista infecția simultană de gripă și COVID-19. Asocierea celor două nu înseamnă neapărat o evoluție severă a bolii. Recomandăm să se țină legătura cu medicul de familie

9 ianuarie 2023, 17:16

Dr. Gindrovel Dumitra spune că este dificil de făcut diferența între gripa obișnuită și COVID: „Din punct de vedere al simptomatologiei și al examenului obiectiv e foarte dificil de făcut distincția. Practic, în momentul în care testăm și facem test, în special cu aceste teste duale, atât pentru SARS COV-2 cât și pentru gripă, atunci ambele se pozitivează. Și în acel moment putem să punem acest diagnostic de coinfecție. Pentru că asta este de fapt Fluron, o coinfecție între cele două virusuri, care produc simultan cele două boli – gripa, respectiv COVID.”

Medicul mai spune că nu există, în acest moment, simptome specifice coinfecției. „Pot să predomine fie simptome care sunt specifice gripei – și aici vorbim de cele care, într-un fel sau altul, afectează starea generală: vorbim de dureri musculare, dureri de cap, dureri articulare. Oamenii spun în felul următor: ‘Mă dor toate oasele de parcă m-a bătut cineva cu ciocanul sau m-a lovit trenul‘. Fie există situația în care avem o afectare pulmonară destul de importantă care se însoțește de dispnee, tulburări de respirație, dar care se poate întâlni și în alte afecțiuni respiratorii produse de alte virusuri. De aceea nu putem ca pe baza unui simplu consult și pe baza anamnezei să punem acest diagnostic” – explică Gindrovel Dumitra.

Medicul a precizat că prezența ambelor virusuri nu înseamnă neapărat că boala poate avea o evoluție severă și recomandă păstarea legăturii cu medicul de familie: „Este bine să discutăm cu medicul de familie pentru fiecare dintre situații. Asocierea celor două afecțiuni nu impune obligatoriu internarea. Chiar dacă ar putea să existe coinfecție nu este neapărat nevoie să existe și o evoluție către o formă severă. Doar persoanele care fac parte din anumite grupe la risc, cum ar fi gravidele, personalul medical și persoanele care au peste 65 de ani sau cei care au boli cronice, în special bolile metabolice, la un moment dat se pot încadra în aceste persoane care pot evolua cu o formă severă. Deci trebuie ținută legătura cu medicul de familie, care va monitoriza, pentru că vorbim despre o afecțiune care impune izolarea. se recomandă izolarea și în același timp monitorizarea zilnică telefonică. „

CITIȚI ȘI:

Au apărut primele cazuri în România ale unor copii care s-au îmbolnăvit simultan de gripă și Covid-19. Boala se numește Flurona

Școala începe în stare de alertă din cauza gripei. Ministerul Educației mizează pe responsabilitatea părinților și pe triajul zilnic la începutul primei ore de curs

Urmărește-ne pe Google News