ECDC, primele precizări despre infectările cu Langya, virusul depistat în China: Riscul infectării cu acest virus în Europa, extrem de scăzut

Virusul Langya a fost identificat în estul Chinei, iar, între aprilie 2018 și august 2021, 35 de pacienți cu infecție acută cu LayV au fost raportați în Shandong și Henan. Simptomele raportate au fost: febră, oboseală, tuse, anorexie, greață, dureri de cap și vomă.
De asemenea, în 85 la sută dintre cazuri, în care a fost menționată ocupația pacienților, este vorba despre fermieri.
În ceea ce privește animalele domestice, Langya a fost depistat la capre (doi la sută din eșantionul testat) și câini (cinci la sută din eșantionul testat), iar la animalele sălbatice – la trei specii de rozătoare și trei subspecii de chișcani, cu precădere la subspecia Crocidura lasiura.
Nu a fost găsită nici o legătură epidemiologică între cazurile studiate, ceea ce ar confirma ipoteza potrivit căreia virusul se transmite mai degrabă între animale și prin contactul cu animalele, având în vedere că cele mai multe cazuri au fost raportate la fermieri, notează ECDC.
Nu există dovezi privind transmiterea de la om la om, totuși, posibilitatea nu poate fi exclusă. Nu au fost raportate decese, ceea ce ar putea sugera o severitate scăzută a bolii. Simptomele nu sunt specifice și, prin urmare, nu putem exclude apariția bolii și înainte de 2018 sau și în alte zone geografice.
ECDC menționează și că este nevoie de continuarea cercetărilor, pentru mai buna înțelegere a modului în care se transmite boala, dar și pentru a-i înțelege caracteristicile.