Ediţie Specială RADAR GEOPOLITIC, cu Loara Ştefănescu. Războiul din Ucraina, ziua 155 – Pauză operativă sau impas strategic?
– Nu vom ceda! Este mesajul transmis Moscovei de preşedintele Zelenski de Ziua statalităţii Ucrainei, când au avut loc noi atacuri cu rachete.
Intrăm într-o nouă etapă, legată de contraofensiva strategică a Ucrainei pentru eliberarea teritoriilor ocupate?
Preşedintele Zelenski a operat schimbări la vârful unor structuri de securitate naţională. Ce semnificaţie au aceste schimbări?
– Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, va discuta telefonic cu omologul Serghei Lavrov pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina.
– Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a vorbit la Târgu Mureş despre diferenţa de moral dintre trupele ruse şi cele ucrainene.
– Au apărut noi comentarii privind iminenţa unor riscuri de securitate la adresa Republicii Moldova, respectiv situaţia din Transnistria/ Miza vizitei de mâine a preşedintei Maia Sandu în România.
– Germania va transfera consumatorilor costurile create de acoperirea deficitului apărut după diminuarea livrărilor ruseşti de gaze + 1000 de euro pe an la facturile de gaze.
– Programe de înzestrare a armatei/ Când va avea România elicoptere şi submarine din Franţa?

