Efectele facturilor mari la energie electrică: Un primar din Dolj vrea să întrerupă iluminatul public ca să facă economie
Comuna Scoarța are aproape cinci mii de locuitori și e una dintre cele mai mari din Gorj. E traversată de Drumul Național 67, cel mai aglomerat din județ. Sutele de becuri din comună riscă să fie stinse în curând. Primarul se plânge că nu mai poate ține pasul cu facturile tot mai mari.
„Având acest preț care e de 3 ori mai mare că anul trecut în Consiliul Local am pus această problemă: întreruperea iluminatului public de la ora 12 la 3, iar consilierii locali au venit cu altă propunere întreruperea de la 11 la 4”, spune Ion Stamatoiu, primarul din Scoarța.
Pe unii localnici nu îi deranjează să rămână în beznă, alții însă nu vor să stea fără lumina pe stradă.
Primarul își pune speranțele într-o compensare și pentru primării. Până atunci, propunerea lui de a stinge lumina pe străzi câteva ore în fiecare noapte mai așteaptă. Anul trecut, peste 100 de mii de lei a cheltuit primăria cu iluminatul public. Anul acesta estimările sunt duble.
„Dacă anul trecut plăteam 1,2 miliarde bani vechi acum calculele o să fie 2,4 miliarde. De unde punem banii nu știu. Mergem totuși cu iluminatul public normal până la 1 aprilie dacă nu se rezolva nimic cu prețul energiei”, mai spune primarul.
Primarul din Scoarța nu este singurul care s-a gândit la această soluție că să facă economii. Și în Turburea, la 45 de kilometri distanță, autoritățile vor să facă același lucru dacă nu vor primi sprijin de la Guvern.