Șeful armatei americane: Ucrainenii mai au între 30 şi 45 de zile pentru a obține un succes major în contraofensivă, înainte ca vremea să se înrăutățească

Forțele ruse au lansat 32 de drone explozive asupra Ucrainei, majoritatea deasupra regiunii Kiev, potrivit armatei ucrainene, care spune că a doborât 25 dintre ele.
Resturi din drone au căzut în mai multe cartiere din Kiev, inclusiv peste o clădire rezidențială, fără a provoca victime. S-a declanșat însă un incendiu. O persoană a suferit un atac de panică într-o altă zonă din Kiev unde au căzut resturi de dronă.
„A fost o experiență înspăimântătoare, nu pot exprima în cuvinte. Am auzit un sunet ca de motocicletă zburând pe deasupra. Apoi a fost o explozie puternică, urmată de un fulger imens de lumină. Locuiesc la primul etaj, iar explozia a fost atât de puternică, geamurile s-au spart.„
Într-un interviu pentru BBC, generalul Mark Milley, șeful armatei americane, admite că ofensiva lansată în iunie de ucraineni a fost mai lentă decât se aștepta. El consideră că există o fereastră de oportunitate de peste o lună de zile pentru străpungerea în forță a liniilor rusești.
Mark Milley, general, şeful armatei americane: „Ucrainenii au realizat constant progrese și au menținut o putere de luptă semnificativă. Mai există încă o perioadă rezonabilă de timp, probabil aproximativ 30-45 de zile de vreme favorabilă pentru luptă. Deci ucrainenii nu au terminat. Această bătălie nu s-a încheiat. Este prea devreme să spunem cum se va termina asta. Ei au obținut cel puțin succes parțial în ceea ce și-au propus, și acest lucru e important.„
„Am spus de la începutul acestui război că va fi unul lung, lent, greu și cu multe victime, şi exact asta este„, a comentat generalul Milley.
Noul ministru ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a cerut Occidentului să furnizeze mai multe arme grele Ucrainei.