Emmanuel Macron vrea să devină primul lider occidental care să participe la summitul BRICS, la care sunt așteptați Vladimir Putin și Xi Jinping
“A avea un dialog este întotdeauna pozitiv, chiar și atunci când nu suntem 100% de acord cu totul”, a declarat Colonna într-o conferință de presă la Pretoria, unde s-a întâlnit cu omologul său sud-african, ministrul de Externe Naledi Pandor, potrivit postului public francez RFI, scrie Caleaeuropeană.ro
“Ne gândim cu voce tare – dar, evident, este o decizie pe care numai țările relevante o pot lua – la posibilitatea de a continua acest dialog, de ce nu la summitul BRICS sau într-un alt format”, a spus ministrul francez.
Africa de Sud va găzdui următorul summit al țărilor BRICS – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, toate rămânând apropiate de Moscova în pofida invaziei Kremlinului în Ucraina – la Johannesburg, în perioada 22-24 august.
Reuniunea de anul acesta a atras atenția opiniei publice din întreaga lume după ce în luna martie Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin. Ca țară membră a Curții, Africa de Sud ar fi obligată să îl aresteze pe președintele rus dacă intră pe teritoriul său, însă liderii politici sud-africani s-au contrazis în declarații cu privire la acest subiect.
Grupul BRICS, format din marile economii emergente, este răspunsul Sudului global la grupul G7 al țărilor industrializate occidentale.
Liderii celor cinci țări participă, de obicei, la aceste summituri. Dacă va primi o invitație, Macron – a cărui implicare personală în politica externă franceză a atins noi culmi de la începutul războiului Rusiei în Ucraina – ar fi primul lider occidental care va participa.
În cadrul aceleiași conferințe de presă de luni, ministrul sud-african a declarat că o invitație nu este exclusă, dar că decizia finală îi aparține președintelui Cyril Ramaphosa, în calitate de președinte al următoarei reuniuni.
“Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar fi o inovație în cadrul actualului model de participare BRICS, dar ar putea amplifica raza de acțiune globală a forumului BRICS”, a declarat Pandor.
Subiectul ar putea fi discutat de Ramaphosa și Macron la sfârșitul acestei săptămâni, întrucât cei doi lideri se vor afla amândoi la Paris pentru Summitul pentru un nou pact financiar global.

