„Țese anti-portrete”. Artista care transformă gunoiul în poezie

În comparație cu vechiturile pe care le-a găsit în alte orașe, „gunoiul parizian este robust”, spune Ser Serpas. Ea vorbește din experiență – la 27 de ani, artista și poeta este admirată în cercurile artistice europene și nord-americane pentru aranjamentele precare din deșeuri urbane. Acestea devin descrieri specifice unui loc.

Serpas face parte dintr-o cohortă de artiști și poeți ai mileniului, printre care se numără Hannah Black, Precious Okoyomon și Rindon Johnson, care regândesc materialele găsite prin sculpturi înșelător de inexpresive. La fel ca mulți dintre colegii ei, preferă obiectele care poartă urmele utilizării, ca și cum, moștenind o lume uzate, ar crea strofe din resturile ei.

Într-o după-amiază furtunoasă din noiembrie anul trecut, NY Times i-a urmărit pe Serpas și pe Rafik Greiss, colaboratorul și colegul ei de galerie de la Balice Hertling, în timp ce căutau inspirație în Arondismentul 19. Serpas se afla la Paris pentru o rezidență, relativ proaspăt sosită din Tbilisi.

Exact la momentul potrivit, orașul i-a pus la dispoziție patru tije metalice legate lejer cu bandă adezivă. Serpas a trecut tijele printr-un palet de transport din lemn și a fixat un ventilator oscilant stricat. Apoi a pozat ea însăși, cu părul lung fluturând, cu hainele de lucru de culoare albastru-electric și mănușile Day-Glo, care se detașau de cerul învolburat.

Serpas lucrează de obicei singură și în interior, dar această serie este diferită. Mai mult narativă, spune ea, și mai mult despre ea. Fotografiile realizate de ea și Greiss sunt destinate expoziției sale din 25 ianuarie până pe 23 aprilie, la Institutul Elvețian din Manhattan, cel mai mare efort individual instituțional al ei de până acum. Fotografiile oferă o privire asupra procesului ei.

Refuzul unei culturi spune multe. Gunoiul din Elveția, unde Serpas și-a obținut masteratul, este mai rar și mai bine întreținut. Trebuie să cunoști traseele de gunoi. În New York, gunoiul este abundent, indisciplinat, aproape un motiv de mândrie. Sculpturile sunt, de asemenea, autoportrete, reflectând sensibilitatea și spiritul artistei.

Serpas a crescut în cartierul Boyle Heights din Los Angeles. A împărțit un dormitor cu mama ei până la vârsta de 16 ani. Mama ei lucrează pentru Departamentul de Poliție din Los Angeles.

În primele interviuri, Serpas a menționat adesea activismul ei din adolescență. „Nu cred deloc în arta ca activism”, a spus ea pentru NY Times. S-a mutat în Morningside Heights în 2013 pentru a urma studii urbane la Columbia. La New York, însă, colegii de clasă care frecventau școli private de elită din New England îi vorbeau cu dispreț despre gentrificarea din Los Angeles. Ea s-a îndepărtat de disonanța politicii colegiale și s-a îndreptat spre lumile neclare și permisive ale artei, modei și vieții de noapte.

Materialele distruse au în sculpturile ei o aură de declin. Tensiunea și echilibrul sculpturilor vorbesc despre precaritatea multor vieți trăite și averi pierdute, dar și despre optimismul fragil al proprietarilor lor. După cum scria Rindon Johnson într-un text pentru expoziția lui Serpas de la Miami, „Serpas țese anti-portrete, care ți se lipesc de retină ca niște imagini-fantomă produse de o lumină orbitoare”.