Europarlamentarul RENEW Vlad Gheorghe, despre negocierile României privind aderarea la Schengen: Este o liniște asurzitoare la București în ceea ce privește rezolvarea veto-urilor pe care le-am văzut

9 martie 2023, 15:46

Vlad Gheorghe, europarlamentar RENEW Europe:

Nu cred că ne-ar fi ajutat încă un vot negativ, nu cred că ne-ar fi ajutat să se fi pus pe ordinea de zi subiectul aderării în timpul președinției suedeze, cât timp nu s-a schimbat poziția Austriei și a Olandei și cred că aici avem o problemă cu reprezentantul nostru din interior, pentru că e o liniște asurzitoare în ceea ce privește rezolvarea veto-urilor pe care le-am văzut. Olanda a avut o problemă cu Bulgaria și noi, indirect, avem o problemă, pentru că suntem legați de Bulgaria. Liniște de mormânt de la București, despre o eventuală rezolvare a acestei probleme. Și la fel de liniște și pe rezolvarea veto-ului direct al Austriei.

Avem un tratat comun, toate documentele sunt făcute pe ambele țări, astea nu sunt ușor de schimbat. Dacă domnul Bode nu mișcă nimic, dacă domnul Ciucă nu mișcă nimic și, bineînțeles, domnul Iohannis, dacă dânșii nu mișcă ceva în sensul de a spune: Vrem să ne decuplăm sau nu de Bulgaria? Dacă vrem să decuplăm, trebuie să generăm din nou aceste voturi: Parlamentul European, Comisia. Avem nevoie de timp, nu se poate face mâine.

Invitația pentru vizita ministrului de Interne în România are vreo două săptămâni, n-a primit răspuns, deci cred că ăsta este, de fapt, cel mai bun răspuns. Invitațiile nu se fac prin presă, se fac 1 la 1 și din nou avem o problemă cu calitatea reprezentantului nostru. Dacă domnul Bode nu mai are credibilitate în România, nu mai are nici aici, de ce îl tot punem să facă invitații? Ca să se lovească de același zid? Pentru că și pentru austrieci este foarte ușor să folosească acest lucru. Dacă au în față un ministru care are o problemă, atunci vor folosi asta, pentru că nu au intenția să ne ajute.

Urmărește-ne pe Google News