Europol participă la echipa comună de anchetă privind crimele din Ucraina

Europol
Europol
5 octombrie 2023, 23:58

Echipa comună de anchetă (JIT) înfiinţată în martie 2022 de Lituania, Polonia şi Ucraina cu sprijinul Eurojust, urmăreşte să faciliteze investigaţiile şi urmăririle în statele în cauză, precum şi cele care ar putea fi aduse în faţa Curţii Penale Internaţionale (CPI).

Biroul procurorului CPI, care a emis în martie un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin pentru crima de război a presupusei deportări a copiilor ucraineni, s-a alăturat echipei, în premieră, în luna aprilie.

„În conformitate cu mandatul său, Europol va oferi sprijin analitic şi medico-legal membrilor JIT”, a spus Europol într-un comunicat.

„Europol va sprijini colectarea şi analiza datelor obţinute în mod legal din surse deschise, cum ar fi reţelele sociale, emisiunile de televiziune sau radio”, conform sursei citate.

Estonia, Letonia, Slovacia şi România s-au alăturat JIT anul trecut. În martie 2023, cele şapte autorităţi naţionale ale JIT au semnat un acord cu Departamentul american de Justiţie, a reamintit Europol.

În septembrie, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a acuzat Rusia de comiterea „aproape zilnic a unor crime împotriva umanităţii în Ucraina”.

Eurojust, care are sediul la Haga şi oferă sprijin juridic, logistic, financiar şi analitic echipei, găzduieşte, de asemenea, din iulie 2023, un birou internaţional responsabil de investigarea crimei de „agresiune” împotriva Ucrainei.

Solicitările de creare a unui tribunal dedicat războiului din Ucraina s-au înmulţit după invazia rusă deoarece CPI nu are competenţa de a-i judeca pe liderii ruşi pentru crima de „agresiune”, definită ca un atac al unui stat de către altul cu încălcarea prevederilor legale ale Cartei ONU.

 

 

sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News