EUROSTAT. Cehia și România aveau în 2019 cel mai redus procentaj de locuri de muncă precare

Proporţia de locuri de muncă precare ca procentaj din totalul locurilor de muncă a rămas relativ stabil în ultimul deceniu, variind de la un nivel scăzut de 2,3% în 2009 la un nivel ridicat de 2,5% în perioada 2015-2017.
În rândul statelor membre UE, din 2012 Croaţia are unul din cele mai ridicate procentaje de locuri de muncă precare. Totuşi, de la nivelul său de vârf din 2016 (8%), acest procentaj a scăzut gradual, ajungând la 5,8% în 2019.
Alte ţări UE care au raportat procentaje mari de locuri de muncă precare în 2019 au fost Franţa (5%), Spania (3,8%), Belgia (3,6%) şi Italia (3,4%).
La polul opus, cel mai redus procentaj de locuri de muncă precare se înregistra anul trecut în Cehia şi România (ambele cu 0,2%), Cipru şi Germania (ambele cu 0,3%).
În cazul României, procentajul de locuri de muncă precare s-a redus de la 0,3% în 2015 la 0,2% în 2016, 2017, 2018 şi 2019.
Eurostat apreciază că datele privind situaţia locurilor de muncă precare din UE s-ar putea schimba în următorii ani, deoarece economia blocului comunitar se redresează în urma impactului pandemiei de coronavirus (COVID-19). Măsurile de izolare adoptate pentru a stopa răspândirea epidemiei au forţat mulţi angajatori să reducă numărul orelor de muncă, să oprească temporar activitatea sau să-şi închidă permanent afacerea.
În 2019, cel mai ridicat procentaj de locuri de muncă precare se înregistra în agricultură, silvicultură şi pescuit (9,7%), comerţul cu amănuntul şi de retail, transporturi, activităţile legate de servicii de cazare şi alimentaţie publică (2,8%), alte activităţi din servicii şi activităţi în care angajatorii sunt gospodării (2,4%).
sursa
agerpres.ro