Evgheni Prigojin a murit la două luni de la revolta grupării Wagner

24 august 2023, 09:26

Situația s-a înrăutățit rapid după ce fondatorul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a acuzat armata rusă că a efectuat lovituri asupra taberelor luptătorilor săi din spatele frontului ucrainean, provocând “un număr foarte mare de victime”.

Furia lui Prigojin era îndreptată împotriva ministrului Apărării, Serghei Șoigu, și a lui Valeri Gherasimov, șeful Statului Major. În Moscova și în regiunea Rostov a fost activat planul de urgență „Fortăreața”, prin care s-a dat alarma pentru adunarea personalului militar. Planul definea și iminența unui atac extern.

În cele din urmă, Prigojin și-a oprit luptătorii din marșul spre Moscova. A fost invocat un acord la care ar fi ajuns cu Putin prin intermediul președintelui din Belarus, Aleksandr Lukașenko. Totuşi, Vladimir Putin declara atunci că organizatorii rebeliunii vor fi traşi la răspundere.

O aeronavă care aparține lui Egvheni Prigojin, șeful grupării de mercenari Wagner, s-a prăbușit miercuri seara la nord de Moscova. Prigojin era trecut pe lista pasagerilor, au confirmat autoritățile, și și-a pierdut viața, potrivit mai multor surse de presă din Federație. O confirmare a venit aseară din partea postului de stat Russia-24, în timp ce alte surse au transmis că ar fi fost găsit și trupul lui Prigojin.

CITIȚI ȘI –Prigojin, un „ucigaş” care „nu va lipsi nimănui”, afirmă lidera opoziţei din Belarus

Pe rețelele de socializare au apărut mai multe imagini cu momentul prăbușirii avionului. Circumstanțele sunt neclare. Sunt surse care vorbesc despre o lovitură cu rachetă, posibil din partea sistemelor antiaeriene amplasate în zonă.

Șeful Wagner se afla împreună cu 9 persoane în aeronava care s-a prăbușit. Trei erau membri ai echipajului. Avionul se deplasa de la Moscova la Sankt Petersburg și decolase de mai puțin de 30 de minute. Ministrul rus pentru Situații de Urgență a transmis că toate cele 10 persoane aflate la bord și-au pierdut viața.

Conform unor surse de presă, este vorba despre întreaga conducere a grupării Wagner. Când a avut loc incidentul, Vladimir Putin participa la evenimentele dedicate împlinirii a 80 de ani de la victoria în Bătălia de la Kursk. De asemenea, Președintele SUA, Joe Biden, a fost imediat informat despre evenimentele din Rusia.

Urmărește-ne pe Google News