EXCLUSIV Fostul ministru german al Afacerilor europene: Aderarea României la Schengen este în beneficiul tuturor celor din UE. A fost mai degrabă o discuţie ideologică despre migraţie şi refugiaţi şi nu e corect
Michael Roth: „Împărtăşesc în totalitate sentimentul de dezamăgire al românilor, pentru că este mai mult decât justificat ca România să adere la Schengen. Este foarte clar că România a întrunit toate condiţiile şi recomandările Comisiei Europene. Sunt dezamăgit de colegii noştri austrieci care au blocat decizia de aderare, dar nu este prea târziu şi chiar sper că îi vom convinge că unda verde pentru România nu este doar în beneficiul României, ci al nostru, al tuturor celor din Uniunea Europeană şi, cu precădere, al Germaniei. Cred că a fost mai degrabă o discuţie ideologică despre migraţie şi refugiaţi şi nu e corect. Repet: România a îndeplinit condiţiile.„
Aderarea României la Schengen ar putea ajunge din nou pe agenda Consiliului JAI în luna octombrie a acestui an. Este termenul pe care îl propune președinția spaniolă a Uniunii Europene, care are dosarul printre priorități. Reprezentanții Executivului român ezită însă să avanseze un calendar și reamintesc că decizia se ia prin consensul statelor membre.
La evenimentul de lansare a președinției spaniole a Consiliului UE la București, ambasadorul Spaniei a subliniat că acceptarea României și Bulgariei în Schengen este o prioritate a următoarelor șase luni.
Jose Antonio Hernandez Perez Solorzano, ambasadorul Spaniei: Obiectivul nostru este să construim un consens între statele membre, cu ajutorul Comisiei Europene. Ideea la care lucrăm este să aducem această temă în atenţia JAI în luna octombrie. Aceasta este agenda noastră, nu este un termen limită, dar strategia noastră este să obţinem un consens până la această dată.
În schimb, ministrul roman de Externe evita să avanseze un calendar. Luminița Odobescu spune însă că România continua dialogul cu Austria, singura țară care s-a opus României anul trecut.

