EXCLUSIV Prima rotație a trupelor franceze în România. Parașutiștii de infanterie marină ai armatei franceze iau locul vânătorilor de munte

18 iunie 2022, 15:01

Militarii francezii au fost dislocați de NATO în România la finalul lui februarie, imediat după invadarea Ucrainei. În premieră, Alianța a activat planurile de apărare colectivă. Primii francezi veniți să apere flancul estic se întorc acasă, iar în baza militară de la Cincu a avut loc ceremonia de predare a comenzii grupului de luptă al NATO în România.

Vânătorii de munte francezi spun că în cele patru luni de antrenamente și exerciţii comune au avut o colaborare foarte bună cu militarii români.

Noul comandant al grupului de luptă al NATO a condus misiuni ale parașutiștilor francezi în Liban și Africa.

În acest moment, NATO are peste 5 mii de militari în România.

În luna iulie cei 300 de belgieni vor fi înlocuiți de trupele olandeze care se vor alătura grupului de luptă de la Cincu. Iar la finalul anului, francezii vor trimite 15 tancuri în baza militară din județul Braşov.

 

Urmărește-ne pe Google News