Vasile Bănescu, după ce l-a numit pe Kiril „opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin”: Un mesaj declanșat de realitate, pe care am simțit nevoia să-l scriu. Care e relația dintre cele două Biserici

17 mai 2022, 22:16

Mesajul pe care Vasile Bănescu l-a postat pe contul personal de pe o rețea de socializare, în a 11-a zi de război:Datoria lucidității ne obligă să discernem inclusiv între un autentic și demn Întâistătător al Bisericii lui Hristos și un opulent patriarh demisionar din punct de vedere creștin prin complicitatea sa cinică cu politicul asasin și prin asocierea la cele mai hidoase lucruri pe care omul antihristic care mimează credința în Dumnezeu și patriotismul este capabil să le comită cu atrocitate: războiul cumplit și nejustificat împotriva altora, bulversarea vieții unui popor liber, îngrozirea, torturarea în varii feluri și uciderea în masă a unor oameni pe care Hristos ne-a poruncit blând să-i iubim ca pe noi înșine, nu să-i strivim sub cizma grea și invadatoare a morții. Chiar când diavolul ne truchează în față realitatea, avem mereu datoria de a discerne și de a mărturisi adevărul„.

Invitat la TVR, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvântul al Patriarhiei Române, și-a explicat poziția fermă.

„Este un mesaj pe care am simțit nevoia să-l scriu. (…) Este transmis relativ repede după începerea conflictului din Ucraina și a fost o poziționare reflexă, a fost o poziționare care, evident, nu-mi aparține numai mie, în ea, după cum spune, se regăsesc foarte mulți, eu sper că o majoritate a oamenilor realiști, lucizi și creștini, pentru că în viziunea creștinismului, omul care împărtășește credința lui Hristos și o mărturisește este un om cât se poate de realist. Nu-i un om cu capul în nori, e doar un om care-și ridică mintea la cer sau și-o coboară în inimă, e un om cu picioarele pe pământ, Hristos s-a întrupat pe pământ, nu ne-a invitat în ceruri imediat și ne-a oferit niște repere morale care trebuie apărate cu fermitate. Când e vorba de cuvintele lui Hristos, ați citat deja câteva dintre ele – să-i iubim pe ceilalți, să fim blânzi cu ceilalți –  putem cita la nesfârșit și nu ne-ajunge emisiunea aceasta, toate îndemnurile lui Hristos sunt foarte limpezi și nu lasă loc de interpretări, de umbre și penumbre când e vorba de cuvintele sale, când e vorba de viața unui om, a unor oameni, când e vorba de dreptate și nedreptate”, a explicat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvântul al Patriarhiei Române.

Întrebat ce l-a făcut să reacționeze în acest fel, Bănescu a răspuns prompt: realitatea.

„O realitate care ajunge la noi astăzi, în epoca transparenței foarte ușor. O realitate care e discutată de mult timp în zona reflecției ecleziastice, ca să spun așa, poziționarea Bisericii Ortodoxe Ruse fiind una bine-cunoscută de oamenii din interiorul cercurilor bisericești și inclusiv în Biserica noastră. Acum câțiva ani, a avut loc un Sinod care s-a dorit a fi unul pan-ortodox, un eveniment de o importanță extraordinară în modernitatea sau postmodernitatea noastră creștină, un Sinod la care Biserica Rusă nu a binevoit să participe, deși bisericile surori au participat. Există foarte multe exemple de reținere din partea Bisericii Ruse în legătură cu ceea ce se poate numi colocvialitate, comesenie, în sensul așezării la masa logosului și a discutării unor lucruri foarte importante”, a adăugat Bănescu.

El a explicat și care este stadiul actual al relațiilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Rusiei.

„Firește, Patriarhul Kiril a venit și în România, el a fost invitat, acum câțiva ani, a onorat invitația, a vizitat Catedrala Națională în construcție încă. Relațiile dintre cele două Biserici nu sunt rupte, pentru că e vorba în primul rând de a da prioritate unei comuniuni de care trebuie să tragem cu dinții, ca să zic așa, creștinii trebuie să rămână în comuniune. Există și creștini însă care nu vor să intre în comuniune. Mă întrebați de ce am folosit aceste cuvinte aparent aspre. Pentru că nu poți fi suficient de aspru atunci când este necesar și când ai datoria lucidității, cum am spus acolo, necesar să denunți confiscarea mesajului creștin și instrumentalizarea lui și folosirea lui nedreaptă în justificarea unui război de agresiune. Despre asta e vorba în esență. Cu toții ne-am lămurit despre ce e vorba în ecuația războiului din Ucraina. Nu este un război justificat din niciun punct de vedere, este un război de agresiune declanșat de Federația Rusă, cum s-a specificat foarte limpede în comunicatele oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române, motiv pentru care aceeași Biserică Ortodoxă Română a ieșit filantropic generos în întâmpinarea refugiaților care au pătruns în România în primele zile de după declanșarea războiului”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Urmărește-ne pe Google News