EXCLUSIVITATE „Fiul meu a strigat: Mama, au venit tancurile rusești! (…) Nu mi-e frică să mor, dar îmi este jale și chiar am o ură față de rușii care au venit la noi”. Mărturii din Bucha, orașul morții

Hamna Volodimirivna, locuitoare din Bucha: „Eram aici şi stăteam în acea casă. Vedeam cum vine armata pe strada noastră, mă uitam ba de la un geam, ba de la un altul. Asta a fost pe 26 februarie„.

Volodimirivna are 80 de ani. Este unul dintre puținii locuitori care mai sunt acum în Bucha. Se uită în jur și nu înțelege cu ce a greșit ca să trăiască acest dezastru. Strada Vokzalna pe care a locuit până să fie călcată de armata rusă nu mai există acum. Casele sunt arse și distruse.

„Eram la bucătărie și am văzut cum linii de foc tăiau cerul și am înțeles că se trage. Iar fiul meu a strigat ‘Mama, au venit tancurile rusești!’. Apoi au început exploziile. Peste tot erau împușcături, trăgeau în garduri, în case. Bubuiturile s-au înmulțit și se auzeau tot mai tare. Niște explozii groaznice„, povestește Volodimirivna.

La câteva case distanță, o familie își plânge o rudă ucisă de ruși. Este cumnatul Taniei, împușcat la sfârșitul lunii martie. Familia a reușit să îl înmormânteze abia acum o săptămână.

Tania, locuitoare din Bucha: „Venea acasă să mănânce. Ei treceau cu maşinile lor de luptă, intrau, stăteau şi el aşa s-a nimerit, chiar acolo, când ei trăgeau„.

Liniștea din Bucha este acum glasul morții. Pe străzi încă mai sunt corpuri fără viață, pentru că autoritățile reușesc cu greu să afle cine sunt cei uciși.

Victoria, poliţistă din Bucha: „Cadavrul care este aici nu se știe al cui este. Prezintă urme de împușcături. Localnicii nu știu cine este. Urmează să fie dus pentru expertiză„.

„Nu mi-e frică să mor, dar s-a ivit așa un sentiment, îmi este jale și chiar am o ură față de oamenii ăștia, rușii care au venit la noi. Pentru ce, dacă noi nu le-am făcut niciun rău?„, se întreabă Hamna Volodimirivna.