EXCLUSIVITATE Români de succes în Spania. „Sunt o parte importantă a patrimoniului Orchestrei Simfonice Bilbao și suntem foarte îndatorați culturii române și contribuției aduse muzicii în Pais Vasco”
Magdalena a studiat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și de 12 ani este cercetător la Centrul de Matematici aplicate din Țara Bascilor. A renunțat la o carieră în America pentru Bilbao.
Magdalena Strugaru, cercetător: „Nu este greu să te acomodezi aici. Clima, geografia, cultura, arta, gastronomia, toate te invită„. Teii din Bilbao îi alină dorul de casă.
În jur de 100 de mii de români sunt stabiliți în Nord. Consulatul din Bilbao acoperă cea mai extinsă zonă a Spaniei.
Marian Popescu, consul general al României la Bilbao: „Avem foarte mulți români în partea de nord care excelează în foarte multe domenii de activitate, cum ar fi cultură, educație, sport„.
Ștefan este la a doua generație de muzicieni români, după ce mama sa a venit în ’87 în turneu la Bilbao și a rămas aici, alături de mulți aici colegi din Filarmonica George Enescu.
Ștefan Madru, violonist, Orchestra Simfonică Bilbao: „Ambii părinți au fost muzicieni, tata era profesor de muzică la o școală și dirijor de cor. Și acum se văd roadele muncii lor, pentru că din ce în ce mai mulți elevi născuți în Spania cântă extraordinar„.
Adriana este violistă și are fetițe gemene care iubesc România. Am găsit-o la repetiții alături de Ara, un alt coleg român.
Adriana Grigoraș, violistă, Orchestra Simfonică Bilbao: „21 de ani în Bilbao plus încă 3 ani la Madrid. Am făcut proba în Santiago de Compostela, am ajuns la final, a câștigat altă româncă, iar la Bilbao am luat postul. Fetele vor să trăiască în România„.
Ara Cividian, violist, Orchestra Simfonică Bilbao: „Sunt aici din anul ’85, în octombrie ’85. M-am adaptat destul de bine, am traversat diferite momente ale orchestrei„.
Erik Nielsen, dirijorul Orchestrei Simfonice Bilbao: „Mulți muzicieni au venit în anii ’80-’82 la orchestră și au creat sunetul coardelor în mod special, sunt o parte importantă a patrimoniului orchestrei și suntem foarte îndatorați culturii române și contribuției aduse muzicii în Pais Vasco„.
Orchestra Simfonică din Bilbao aniversează anul acesta 100 de ani de existență.

