Exilații ruși se tem să nu aibă aceeași soartă cu fostul agent Serghei Skripal, otrăvit la Londra
Serghei Kapciuk a fugit din Rusia acum 10 ani. Era deputat și avea un combinat de prelucrare a fierului. După ce a fost acuzat de autoritățile ruse de fraudă și abuz de putere, a fugit în Marea Britanie. Niciodată nu a trăit prea liniștit -Moscova îi cere extrădarea. Dar acum, după otrăvirea fostului dublu agent Serghei Skripal, se teme și mai mult.
Serghei Kapciuk: „Nimeni nu ştie cine va urma. E înfricoşător. De aceea, îi am pe oamenii aceştia.”
Jurnalist: „De ce a fost nevoie să vă angajaţi gărzi de corp?”
Serghei Kapciuk: „În caz de ceva, chiar şi în caz de atac de inimă, ei pot fi de folos. Eu şi în Rusia am avut bodyguard.”
Unii dintre exilații ruși și-au dublat numărul gărzilor de corp, alții, care până acum nu aveau, și-au angajat.
Potrivit presei britanice, fiica lui Skripal, Yulia, ar fi adus agentul neurotoxic, Novociok, în propriul bagaj. Ea locuiește la Moscova și venise în Marea Britanie câteva zile să-și vadă tatăl. În bagajul tinerei cineva a pus substanța, poate într-una dintre cutiile cu cadouri pe care Yulia i le-a adus tatălui ei.

