Experimentele unice ale Europei în materie de „securitate socială” alimentară. „Să mănânci sănătos și să ai acces la mâncare de calitate este scump și doar o minoritate a populației își poate permite asta”

Într-o dimineață rece de iarnă din Schaerbeek, un cartier vibrant din nord-estul Bruxelles-ului, Marie-Christine Hache merge pe coridoarele supermarketului BEES Coop, umplându-și căruciorul cu fructe, legume, nuci, orez, leguminoase și paste organice.

Pentru Hache, povara de a face cumpărături în perioada inflației, care a atins un nivel record, a fost ușurată de participarea la una din cele două inițiative noi de testare a „securității sociale alimentare”.

Accesibilitatea alimentelor este o preocupare crescândă a tot mai multor gospodării din toată lumea, în contextul în care oamenii întâmpină dificultăți de ajustare la una dintre cele mai mari crize a costului vieții într-o generație. În timp ce unele persoane sunt nevoite să reducă consumul alimentelor pentru a acoperi alte cheltuieli esențiale, nesiguranța alimentară este în creștere în întreaga lume.

Ideea de securitate socială pentru mâncare poate părea exagerată. Dar în urma proiectelor lansate recent în Montpellier, Franța, și în Bruxelles, Belgia, comunități în plină dezvoltare formate din ONG-uri, fermieri, cercetători și cetățeni încep să reevalueze ideea de mâncarea calitativă, nutritivă și organică accesibilă pentru toată lumea – indiferent de venit.

„Să mănânci sănătos și să ai acces la mâncare de calitate este scump și doar o minoritate a populației își poate permite asta”, spune Margherita Via, manager de proiecte la BEES Coop.

Inspirate de sisteme de sănătate universale, precum cele din Franța și Belgia, grupuri din societatea civilă și-au propus să pună bazele unei noi ramuri a securității sociale, încât fiecare cetățean să primească o alocație lunară care le-ar permite să cumpere alimente în conformitate cu unele criterii ecologice și etice.

În esență, ideea presupune renunțarea la percepția asupra mâncării ca fiind un produs de bază. „O revizuire generală a sistemului [alimentar agro-industrial], bazată pe mâncarea potrivită, este necesară”, spune agronomul Mathieu Dalmais, care a condus mișcarea după fondarea sa în 2017, prin munca lui în ISF-AgriSTA, una din cele 11 organizații din Franța care lucrează asupra ideii.

În timp ce consecințele unui sistem alimentar industrial global modern – pierderea biodiversității, exploatarea muncii, risipele de mâncare, bolile – au ajuns în prim-plan în ultimii ani, s-au intensificat îndemnurile pentru transformarea sistemului. Abordarea eficientă a acestor probleme trebuie să fie sistemică, iar în acest caz securitatea socială pentru mâncare devine importantă, explică Jonathan Peuch, ofițerul de proiecte pentru dreptul la mâncare și nutriție de la Fian, Belgia.

De exemplu, în cadrul schemei propuse pentru Franța și Belgia, fiecare persoană (sau părinții minorilor) ar primi automat o sumă fixă de bani în fiecare lună pe un card special. Au fost propuși între 100-150 de euro lunar pentru adulți și între 50-75 de euro pentru copii.

Asemeni sistemului medical, acesta ar fi finanțat de contribuțiile fiecărui cetățean, direct proporționale cu venitul lor. În Belgia, Fian a propus ca oamenii care câștigă 3.000 de euro lunar să contribuie cu 150 de euro în fiecare lună, cei care câștigă mai mult să contribuie mai mult, iar cei care câștigă mai puțin să contribuie mai puțin. Dar toți vor primi 150 de euro lunar – în esență, facilitând redistribuirea resurselor celor cu venituri mai mari către cei cu venituri mai mici.

Finanțarea suplimentară poate fi obținută prin contribuția statului, de exemplu prin impozitarea profiturilor companiilor multinaționale din industria alimentară sau prin majorarea accizelor la produsele nesănătoase din punct de vedere nutritiv, precum alcoolul sau tabacul.

„Unele persoane cred că [ideea] este utopică din punct de vedere politic”, spune Peuch. „Eu nu cred că este utopică, căci este alegerea societății să crească contribuțiile, și noi vrem să investim acești bani în asta.”

Doar produsele alimentare care se conformează anumitor criterii – cum ar fi certificarea organică, salarii echitabile pentru fermieri și lucrători și lanțuri scurte de aprovizionare – ar putea fi cumpărate cu această alocație, care poate fi folosită oriunde sunt vândute aceste produse. Criteriile sunt menite să faciliteze o transformare pe o scară mai largă a sistemului alimentar într-unul mai echitabil și sustenabil.

Deși alimentele organice nu sunt mai sănătoase din punct de vedere nutritiv, studiile arată că ele expun consumatorii la mai puține pesticide asociate cu bolile corpului uman și cu bacteriile rezistente la antibiotice. Agricultura organică are un impact mai redus asupra mediului ambiant comparativ cu agricultura convențională și poate stimula biodiversitatea – ducând la o proliferare cu 30% mai mare a speciilor și la o creștere de 50% a numărului de organisme, potrivit unei analize comparative a celor două tipuri de agricultură.

Experimentele din Franța și Belgia, care au început mai devreme în acest an și respectiv anul trecut, au durat câte 12 luni fiecare, iar primele rezultate par să fie pozitive.

În experimentul din Bruxelles, finanțat de centrul de bunăstare socială al țării, participanții din aproape 60 de gospodării cu venituri mici primesc 150 de euro lunar timp de un an – fără a fi nevoiți să ofere o contribuție – pentru a-i cheltui într-un singur supermarket: BEES Coop. Margherita Via spune că până în prezent, participanții cumpără în principal alimente de bază, având doar un segment mic alocat produselor non-alimentare, precum săpunuri sau hârtie igienică. Hache crede că intervenția i-a îmbunătățit dieta și a reglat nivelele sale de stres. „Pot cumpăra fructe și legume organice angro, în cantitățile pe care le vreau eu”, spune ea.

Proiectul din Montpellier, finanțat de granturi publice și private, se apropie de obiectivul ca participanții mai avuți să contribuie mai mult pentru mâncarea lor. Timp de un an, fiecare dintre cei 400 de participanți, dintre care jumătate trăiesc în sărăcie, sunt obligați să contribuie cu o sumă între 1-150 de euro lunar, urmând să primească 100 de euro lunar, indiferent de suma dată. Pentru a preveni întrebuințarea greșită a alocației, comitetul cetățenilor din spatele proiectului emite fondurile în moneda locală, care poate fi cheltuită în cinci supermarketuri din oraș.

Emma Patterson, conferențiar superior de nutriție și sănătate publică la Institutul Karolinska din Stockholm, spune că intervenția este o modalitate excelentă de rezolvare a barierelor structurale precum costul și accesibilitatea. „Există dovezi elocvente care sugerează că lucrul într-un mod structural este mai eficient decât simpla furnizare de informații oamenilor”, spune ea.

Cu toate acestea, Patterson atenționează că, în cazul limitării fondurilor la cumpărăturile făcute doar în anumite magazine, accesul poate rămâne o barieră. „Pentru a avea un impact mai mare, trebuie să implici și alte supermarketuri și să faci asta cât mai accesibil pentru toată lumea. În caz contrar, vor beneficia oamenii care deja au privilegiul de a merge la magazine speciale. Ai rata includerea unui segment mai larg al populației care trebuie să fie ajutat”, spune ea.

Se produce suficientă mâncare pentru a hrăni 10 miliarde de oameni, dar o bună parte a populației lumii se alimentează insuficient, iar la nivel global, foamea, nesiguranța alimentară și malnutriția sunt în creștere. Chiar și înainte de invazia Rusiei în Ucraina, care a cauzat explozia prețurilor, 3.1 miliarde de oameni deja nu își mai permiteau o dietă sănătoasă.

Din Marea Britanie până în Spania, Germania și Letonia, necesitatea unei bănci pentru alimente este în creștere în toată Europa. Situația este similară și în ambele Americi. Băncile pentru alimente din Canada au raportat un număr record de vizite, iar în  Argentina băncile nu pot satisface cererile, pe când în America utilizarea băncilor pentru alimente a crescut cu o treime după izbucnirea pandemiei de Covid-19.

Peuch spune că nu este demn să cerșești mâncare și că ajutorul alimentar, deși servește un rol în situații extreme, nu poate fi o soluție pe termen lung la nesiguranța alimentară. „Uneori, statul ne spune «noi nu avem o problemă alimentară în țară pentru că avem ajutor alimentar». Dar pentru noi, ajutorul alimentar nu este un drept la mâncare”, spune el. „El pur și simplu oferă cantități limitate, și [când vine vorba de] calitate, oamenii nu au de ales.”

Patterson este de acord că libertatea de a alege propria mâncare este importantă pentru oameni și că intervențiile ar trebui să fie concepute și elaborate ținând cont de demnitatea beneficiarilor.

În contextul în care nesiguranța alimentară este o preocupare crescândă în Europa, activiștii cred că s-a ivit o fereastră de oportunitate pentru a implementa schimbări. „Atunci când trebuie să consumi alimente pe care nu vrei să le cumperi, dar le cumperi pentru că nu ai de ales… asta-i face pe oameni conștienți”, spune Peuch.

Studiile indică că gospodăriile cu venituri mici sunt asociate frecvent cu o calitate inferioară a dietei, întrucât acest regim de alimentație ieftin se bazează pe alimente energizante, dar cu un conținut redus de nutrienți. În Scoția, medicii au raportat creșterea cazurilor de maluntriție, din cauza dependenței crescute față de asemenea alimente de la începutul crizei costului vieții. Nutriția slabă este asociată cu o creștere globală a deficienței de micronutrienți, obezității și afecțiunilor care pot fi prevenite, precum bolile cardiovasculare, atacul cerebral și diabetul de tip 2.

Nesiguranța alimentară este în mod special în detrimentul sănătății, dezvoltării și bunăstării copiilor, a căror necesități nutritive sunt mari, aflându-se într-o perioadă de creștere fizică rapidă. La nivel global, malnutriția copiilor este considerată una dintre cele mai mari provocări pentru sănătatea publică.

Presiunea cauzată de nutriția slabă asupra sistemelor de sănătate este semnificativă. Într-un studiu din Belgia, de exemplu, s-a stabilit că costurile îngrijirii medicale și a pierderii productivității din cauza greutății excesive au ajuns la 4.5 miliarde de euro anual între 2013 și 2017. Într-o analiză, Jean-François Neven, un avocat specializat în dreptul muncii și securității sociale a descoperit că implementarea siguranței sociale alimentare în Belgia este legală și posibilă din punct de vedere instituțional. Dar punerea acesteia în practică necesită depășirea unui obstacol care poate fi și mai dificil: schimbarea modului în care gândim.

Deși Belgia și Franța sunt mai bogate în prezent decât atunci când au fondat sistemele lor de siguranță socială, Peuch susține că este dificil pentru mulți oameni să-și extindă interesele dincolo de propriile lor persoane și să vadă siguranța socială ca pe ceva pozitiv, din care avem toți de câștigat.

Dalmais susține că capitalismul îngreunează această schimbare de atitudine, iar subestimarea deficiențelor sistemului nostru alimentar împiedică de asemenea schimbarea. Complexitatea siguranței sociale alimentare alarmează adesea oamenii, care „preferă soluțiile mai ușor de implementat, dar care sunt rudimentare și incapabile să schimbe totul”, spune el. Schimbarea a fost lentă la nivel politic, adaugă el, deși reacția cetățenilor la experimente a fost pozitivă.

Experimentele în curs de desfășurare din Franța și Belgia poate că pavează parțial calea pentru aceste schimbări semnificative, dar cel puțin pot ajuta cercetătorii să răspundă la întrebări de bază despre fezabilitatea unei asemena scheme la o scară mai largă – și anume dacă alocația lunară este suficientă, dacă participanții sunt satisfăcuți și ce aleg oamenii să cumpere cu acești bani (în cadrul experimentelor, participanții au libertatea de a alege alimentele pe care le preferă).

Dincolo de aceste două experimente, mișcarea capătă voltă în Europa. Două experimente similare, în Toulouse și Bordeaux, sunt în proces de planificare și se așteaptă să fie efectuate în următorii doi ani. Peuch preconizează o menținere a succesului conceptului în Belgia, unde 67 de organizații sunt deja parte a unui colectiv care militează pentru siguranța socială alimentară.

„[Oamenii] vor spune că asta nu este posibil și că este doar un vis”, spune Peuch. „Dar vedem coaliția din spate, care într-adevăr susține ideea și o face mai concretă și mai realistă.”