Falsul medic ortoped, arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul păcălea pacienţii cu diplome false într-o clinică improvizată
Deşi are doar 26 de ani, Ionuţ Marian Grigore şi-a deschis aşa-zisa clinică din 2015. Surse judiciare ne-au declarat că bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că iniţial a avut angajaţi – medici adevăraţi.
Ionuţ Marian Grigore şi-a recunoscut faptele.
Până acum, o singură persoană a depus plângere la poliţie. Este vorba despre o fostă pacientă în vârstă de 34 de ani care s-a plâns că a plătit pentru efectuarea unui examen de specialitate, iar buletinul de analiza i-a fost eliberat fără a fi supusă la vreun examen medical sau să fie conectată la un aparat.
Falsul medic a ajuns pe mâna justiţiei în urma anchetei Știrilor TVR. Jurnaliștii au arătat cum Ionuț Marian Grigore pretindea că e medic ortoped traumatolog și psiholog. El folosea diplome false.
Deși au fost mediatizate numeroase cazuri de medici falși în ultima perioadă, Ministrul Sănătăţii se bazează tot pe pacienți pentru demascarea impostorilor, și nu pe autorităţi.
Anchetatorii i-au ridicat din cabinetul improvizat într-o cameră de cămin laptopul cu care pretindea că face analize decontate de casa de asigurări.
Ionuț Marian Grigore este cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de exercitare fără drept a unei profesii, înşelăciune, falsificare şi folosire de instrumente oficiale şi fals material în înscrisuri oficiale.