Fiesta pe străzile capitalei Spaniei, după ce Real Madrid a făcut istorie și a câștigat Champions League pentru a 13-a oară
La o zi după victoria de la Kiev, madrilenii au putut să vadă a 13 – a cupă europeană câștigată de clubul Real Madrid.
În timp ce jucătorii au fost primiți de oficialii locali, fanii s-au adunat pe străzile din centrul Capitalei ca să-i salute pe eroii de la Kiev.
Cupa câștigată în fața jucătorilor de la Liverpool a străbătut străzile Madridului, în uralele suporterilor și a fost dusă cu autocarul până la stadionul Santiago Bernabeu.
Realul a reușit o nouă performanță istorică sub îndrumarea unui mare antrenor. Zinedine Zidane și-a condus elevii până la a treia victorie consecutivă într-o finală de Champions League, pe care fanii din întreaga lume au urmărit-o cu sufletul la gură.
Realul se poate mândri acum cu 13 trofee Champions League.

