Fiica unei supraviețuitoare a Holocaustului: Mi-a fost recomandat să cercetez ce s-a întâmplat cu mama mea în timpul războiului, pentru că traumele se transferă la următoarea generaţie

27 ianuarie 2022, 20:12

Pentru moartea celor 130 de mii de evrei din Transilvania, trimişi la Auschwitz sau în alte lăgăre de exterminare, România nu are nicio responsabilitate. Ardealul era ocupat de Ungaria horthystă, care i-a deportat pe evrei.

Ana Bărbulescu, cercetător INSHR „Elie Wiesel”: „Astăzi comemorăm eliberarea lagărului de la Auschwitz. Este adevărat că evreii sub autoritate românească nu au fost deportați la Auschwitz, aceasta a fost soarta evreilor din Transilvania de Nord. Cu toate acestea nu trebuie să uităm că într-un final aceeaşi soartă, adică moartea, au avut-o sute de mii de oameni aflaţi sub autoritate românească, care au murit sau au fost uciși, chiar dacă soarta lor nu a fost o cameră de gazare. Există exemple din familii din care nu a mai rămas nimeni.”

Mulţi dintre supravieţuitori au ales să nu vorbească niciodată despre cele întâmplate. Este şi cazul mamei lui Avital Baruch, deportată în Transnistria la numai 6 ani. Povestea ei a fost publicată de curând în România. O istorie a evreilor din România, Basarabia și Bucovina care au dorit să îşi ascundă trecutul încărcat de durere şi suferinţă, fără să realizeze că trauma  prin care au trecut îi poate afecta şi pe copiii lor.

Autoarea cărţii, născută în Israel, stabilită la Londra, a fost nevoită să se pensioneze mai devreme, după ce a observat că are stări anxioase în ciuda faptului că ducea o viaţă liniştită.

Avital E.M Baruch, autoarea cărţii „Noroi Îngheţat”: „Mi-a fost recomandat să cercetez ce s-a întâmplat cu mama mea în timpul războiului pentru că uneori traumele războiului se transferă la următoarea generaţie.”

A dedicat 6 ani documentării  Holocaustului din România. Cartea ei este un memorial literar închinat mătușii, bunicului și străbunicii ei, victime ale Holocaustului, care nu au avut parte de o înmormântare cuvenită.

Avital E.M Baruch: „Acum ştiu că nivelul meu de anxietate este mai mare decât al celor ai căror părinţi nu au experimentat acest lucru (n.r. Holocaustul). De fapt, e posibil ca ADN-ul meu sau al persoanelor ca mine să se fi schimbat din cauza traumei.”

Diana Ciocodeică, psiholg clinician: „Sunt convinsă că la nivel celular această informaţie a traumei suferite de mamă este undeva prinsă. Trauma lasă în urmă nişte reverberaţii care sunt cuantificabile. Putem vedea copii care manifestă şi trăiesc sentimentele care nu au fost trăite de părinte.”

Şase milioane de evrei au fost executaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Holocaustul românesc a însemnat pogromuri, trenuri ale morţii şi deportări în Transnistria.

Urmărește-ne pe Google News