Florin Cîțu: Sunt momente importante, în care nu poți să lași țara fără guvern. Îi aștept să vină la masă, să discutăm, să găsim soluții. Cel mai simplu era să vină cu un ministru al Justiției

„Moțiunea înțeleg că a fost depusă. Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu înțeleg cum s-a întâmplat la Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile. Foarte bizar acest lucru, ar trebui să ne uităm la el. PNRR-ul – dacă domnul Ghinea pleacă, voi prelua eu ministerul pentru a mă asigura că lucrurile merg înainte şi vom accelera procedura ca să mă asigur că avem la finalul săptămânii aprobat PNRR-ul”, a declarat premierul.
El a mai menţionat printre priorităţile pe termen scurt ordonanţa de urgenţă pentru compensarea costurilor cu facturile la energie.
„Astea sunt momente importante, în care nu poţi să laşi ţara fără guvern. Cine face acest lucru arată că este iresponsabil şi imaturitate politică”, a declarat șeful executivului.
„Am discuții frecvente cu domnul președinte, sunt până la urmă multe teme, să știți că se întâmplă multe lucruri în lume în acest moment pe care ne consultăm sau ne informăm, deci nu este doar acest lucru, dar această temă este în spațiul public, nu trebuie să discutăm”, a arătat Cîțu.
„Cred că este trist, repet, această alianță USR AUR și cumva cred că va trebui să stea să se gândească singuri ce înseamnă asta pentru ei ca oameni. Să stai alături de și să legitimezi un partid cum e AUR e o chestie de morală, e o chestie de onoare, și dacă nu mai avem nici morală, nici onoare în România, atunci e mai greu. Nu e vorba de guvernare, că ați văzut că eu am stat lângă domnul Drulă după ce a avut niște comentarii la adresa mea îngrozitoare, pentru că pentru mine importantă este guvernarea și rezultatele. Dar totuși, ca oameni, când te uiți în oglindă și ai stat lângă cei de la AUR care au un comportament îngrozitor împotriva românilor, aici este o decizie sau o analiză pe care trebuie s-o facă singuri„, a completat premierul.
„În continuare eu cred că singura soluție pentru România o reprezintă această coaliție. Îi aștept să se întoarcă, să vină la masă, chiar și după (…) această moțiune. Îi aștept să vină la masă, să discutăm, să găsim soluții. Cel mai simplu era să vină cu un ministru al Justiției. Asta era cel mai ușor de rezolvat în această criză. Au ales calea extremă și, din păcate, repet, una tristă pentru România, să dai legitimitate unui partid extremist, așa cum este AUR”, a mai arătat Cîțu, răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști.
Premierul îşi prezintă sâmbătă moţiunea de candidat la preşedinţia partidului în faţa membrilor PNL Timiş.
Vineri seară, ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea, a arătat pe Facebook că pentru PNRR calendarul este cel anunțat în iunie.
„Aprobare în septembrie în Comisie, în octombrie în Consiliu. Negocierile din iunie – iulie trebuiau în august să fie incluse în cele 15 componente ale PNRR. Am făcut asta până pe 23 august, de atunci încoace am lucrat cu Comisia la documentele legale”, a scris Ghinea.