Focuri de armă la Paris, în apropierea unui centru comunitar kurd. Trei oameni au murit și trei au fost răniți
SUIVI – #FaitsDivers : Un enquête a été ouverte pour „assassinat”, „homicides volontaires” et „violences aggravées” après une #fusillade rue d’#Enghien à #Paris. #fusillade #shooting pic.twitter.com/OdkFnVQldm
— FranceNews24 (@FranceNews24) December 23, 2022
Conform Le monde, victimele sunt militanți kurzi.
Un suspect în vârstă de 69 de ani, fost conductor de tren, de naţionalitate franceză, a fost reținut imediat de poliție. Nu a opus rezistență, iar arma a fost recuperată.
Bărbatul era deja cunoscut „pentru tentativă de omor într-o tabără de migranți” la Paris în 2021.
Autoritățile au făcut apel la populație pentru a evita zona din Rue d’Enghien, în districtul 10 din Strasbourg-Saint Denis.
„Este panică totală, ne-am încuiat în casă”, a declarat un comerciant.
Martorul a spus că a auzit șapte sau opt focuri de armă.
Procurorii au declarat că au deschis o anchetă pentru crimă. Deocamdată nu există informații cu privire la motiv.
Pe strada din apropierea stației de metrou Château d’Eau se află mai multe restaurante și magazine, precum și centrul cultural. Primarul local, Alexandra Cordebard, a declarat că este o zonă foarte animată.
Un alt martor a declarat că strada este plină de echipe ale serviciilor de urgență și că acestea așteaptă să poată pleca.
Ministrul francez de Interne, sosit la locul incidentului, a promis că lucruruile se vor schimba.
Gérald Darmanin, ministrul francez de Interne: Am cerut poliţiei din Paris şi de pe întreg teritoriul ţării să protejeze locurile unde se reunesc membri ai comunităţii kurde, dar şi locaţiile misiunilor diplomatice turce. Sunt locuri care vor fi păzite de poliţie. Vrem să evităm orice eveniment neplăcut în această perioadă a anului.
„Kurzii din Franța au fost ținta unui atac atroce în inima Parisului”, a scris pe Twitter președintele Franței, Emmanuel Macron. “Gânduri către victime, către oamenii care se luptă să trăiască, către familii și cei dragi. Recunoștință forțelor noastre de ordine pentru curajul și calmul lor”.
Les Kurdes de France ont été la cible d’une odieuse attaque au cœur de Paris. Pensées aux victimes, aux personnes qui luttent pour vivre, à leurs familles et proches. Reconnaissance à nos forces de l’ordre pour leur courage et leur sang-froid.
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) December 23, 2022
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, le-a mulțumit forțelor de ordine pentru intervenție și și-a exprimat compasiunea pentru familiile victimelor: Comunitatea kurdă și, prin ea, toți parizienii, a fost vizată de aceste asasinate comise de un activist de extremă dreapta. Kurzii, oriunde ar locui, trebuie să poată trăi în pace și securitate. Mai mult ca oricând, Parisul este alături de ei în aceste ore sumbre.
Incidentul armat s-a transformat într-un veritabil război de stradă cu poliția. După ce atacatorul a deschis focul și i-a ucis pe cei trei oameni, kurzii au început să protesteze față de indiferența autorităților franceze la nevoile de securitate ale comunității.

