Fonduri europene pentru cercetare, mai uşor de obţinut. Sunt 2 miliarde de euro pentru cercetarea din România, Portugalia sau Bulgaria
Parlamentul European va elabora un raport bazat pe propunerile Comisiei Europene, care fixează inovarea şi cercetarea drept priorităţi ale Uniunii Europene pentru anii următori.
În actualul exercițiu bugetar, peste 80% dintre fondurile pentru cercetare au fost atrase de 15 din vechii membri ai Uniunii Europene. Ţările nou intrate nu au reușit să atragă fonduri, deși au numeroși cercetători de valoare. De aceea, pe viitor, oficialii europeni îşi doresc să creeze noi condiţii de acces la fonduri.
“Avem două miliarde de euro pentru a ajuta ţări care merg în sus pe scara excelenţei, ţări ca România, Portugalia sau Bulgaria, sau altele care se pot alătura unor organizatori din ţări care sunt deja în top”, a precizat Carlos Moedas, comisar european pentru cercetare şi inovare.
Astfel, va fi posibilă legarea finanţării cercetării de fondurile structurale, astfel încât un proiect de cercetare să poată fi finanţat automat cu fonduri structurale, lucru care în prezent nu este posibil. Astfel, cercetătorii din Europa de Est vor avea acces mult mai uşor la banii europeni.
“Pe această şansă extraordinară, ca un român să fie raportor pentru programul de cercetare al Uniunii Europene, inclusiv programul cadru, 2021-2027, să poată să se regăsească şi ceva, o schimbare pentru ceea ce înseamnă cercetarea românească, accesul la fondurile pentru cercetare, la marile proiecte de cercetare”, a declarat europarlamentarul Dan Nica.
Programul Orizont Europa urmează să fie finalizat la sfârşitul lunii iulie.

