Forţa Dreptei a devenit oficial partid politic. Ludovic Orban: Îi reprezintă pe toți cei care consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită
„Forța Dreptei se angajează să reprezinte toți cei 80 la sută dintre cetățenii români care consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită condusă azi de Iohannis și de o coaliție anus contra naturii. […] Forța Dreptei se angajează să-i reprezinte pe toți aceia care au sperat că Iohannis va aduce civilizație, va aduce dezvoltare, va aduce democrație și care au fost trădați de Iohannis, care în loc să aducă ce a promis românilor, a readus PSD la putere”, a declarat Ludovic Orban.
Pe lângă Ludovic Orban, membrii fondatori ai Forței Dreptei sunt parlamentarii care și-au dat demisia din PNL alături de el: Violeta Alexandru, Alexandru Kocsis, Ovidiu Florean, Ion Ştefan, Ionel Dancă, Constantin Şovăială, George Ionescu, Adrian Oros, Bogdan Bola, Claudiu-Martin Chira, Nicolae Giugea, Antonel Tănase, Gabriel Plăiaşu, Adrian Miuțescu și Ion Iordache.
Ludovic Orban și-a depus oficial demisia din PNL în 23 noiembrie 2021, după ce a pierdut alegerile pentru un nou mandat la conducerea PNL.
„Motivul esenţial pentru care astăzi am decis să-mi dau demisia din PNL este acela că eu sunt loial oamenilor care şi-au pus speranţele în noi. (…) Colegii din PNL au trădat grav, au comis cea mai gravă încălcare a regulilor într-o democraţie. (…) Astăzi, pentru mine, este o zi crucială, o zi în care pur şi simplu am fost obligat să părăsesc partidul în care mi-am petrecut toată viaţa matură. Este o decizie pe care o iau cu mare greutate, pentru că în PNL am cei mai mulţi prieteni, oameni alături de care am luptat, de care am suferit, de care m-am bătut să susţin ideile liberale, să oprim „ciuma roşie” să conducă România şi să oferim României şansa la o dezvoltare reală”, declara fostul lider liberal la acel moment.