Fostul deputat PDL Marian Căpățână a vandalizat gardul vilei de protocol a lui Traian Băsescu
Doi polițiști au făcut cercetări. Unul dintre polițiști a declarat că au primit o singură sesizare și că o să facă un proces verbal.
Marian Căpățână i-a transmis fostului președinte Traian Băsescu: Să plătească datoriile în primul rând față de România, față de toți oamenii de afaceri din România pe care i-a distrus importând din America așa-zisa luptă anticorupție și distrugând capitalul românesc, transformând ceea ce în America se numește lobby în trafic de influență.
Apoi, angajați ai RAAPPS au venit și au vopsit zidul vandalizat, iar urmele mesajului au fost șterse.
Marian Căpățână a fost anchetat de DNA și trimis în închisoare pentru trei ani, fiind acuzat de complicitate în dosarul în care a fost condamnat și Mircea Băsescu, fratele fostului președinte Traian Băsescu. El este cel care a dus valizele de bani de la Bercea Mondialu la Mircea Băsescu.
După ceÎnalta Curte a decis definitiv că fostul președinte a colaborat cu fosta Securitate, Traian Băsescu mai poate sta în vila de protocol din Capitală cel mult 60 de zile. Este termenul limită impus de RAAPPS.