Fotbal – CM 2018: Un grup de motociclişti marocani a pornit spre Rusia pentru a-şi susţine naţionala

Patru motociclişti au plecat din oraşul Meknes, urmând să parcurgă 6.000 km până în capitala Rusiei.
Ei vor trece prin Spania, Franţa, Germania, Danemarca, Suedia şi Finlanda, urmând să sosească la Sankt Petersburg mai întâi, apoi la Moscova, destinaţia lor finală.
Alţi doi motociclişti, unul locuind în Japonia, celălalt în Statele Unite, se vor întâlni cu restul grupului la Helsinki.
Yaser Bukenach, conducătorul grupului, a menţionat că acţiunea are un dublu scop, acela de sprijin pentru reprezentativa africană, dar şi de promovare a Marocului în ţările prin care vor trece.
”Leii Atlasului” fac parte din grupa B a Mondialului, alături de Iran, Spania şi Portugalia.