Francezii fac stocuri de lumânări de teama penelor de curent

13 decembrie 2022, 12:17

Rețeaua de Transport de Electricitate din Franța are în vedere mai multe scenarii în cazul unor posibile întreruperi de electricitate. Decuplarile nu vor fi mai mari de două ore și vor avea loc în orele de vârf, pe fondul unui consum ridicat.

Fiecare francez se organizează cum poate iar stocul de lumânări se numără printre măsurile de precauție în cazul penelor de curent.

De când au apărut primele semnale că s-ar putea produce pene de curent, vânzările de lumânări au crescut cu mai bine de 26%.

Francis Devineau, director de fabrică: Întreaga profesie de pe piaţa lumânărilor din Franţa beneficiază de riscul întreruperii alimentării cu energie electrică. Am avut o cerere semnificativă în septembrie.

Autoritățile spun că salvarea, pompierii, poliția, jandarmeria sau alte servicii prioritare nu vor fi afectate. Franța are în vedere în planul de sobrietate energetică reducerea consumului de electricitate cu 10% până în 2024.

Urmărește-ne pe Google News