Gabriel Oprea, achitat definitiv în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină
Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în mai 2018.
Bogdan Gigină a murit în octombrie 2015, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti.
Procurorii DNA spuneau în 2018 că vina pentru acest accident o poartă fostul vicepremier Gabriel Oprea, care i-ar fi dat ordin să circule cu viteză excesivă, şi administratorul firmei care a săpat groapa şi nu a semnalizat-o corespunzător.
Curtea de Apel Bucureşti a decis şi majorarea despăgubirilor către fosta soţie a lui Bogdan Gigină şi către părinţii acestuia.
Astfel, administratorul firmei trebuie să achite peste 70 de mii de euro daune.
De asemenea, administratorul societății, Mazilu Petre rămâne cu condamnarea de 2 ani și 8 luni cu suspendare.

