Gândacul din calea autostrăzii Sibiu Piteşti, ispitit cu feromoni
Trei miliarde de euro, banii pentru Autostrada Sibiu Piteşti, depind de clarificările pe care România trebuie să le trimită în cel mult o lună la Bruxelles.
Autorităţile au găsit soluţii pentru toate problemele care au apărut pe traseul autostrăzii, inclusiv pentru protejarea gândacului din Parcul Naţional Cozia, insectă pe cale de dispariţie.
Răspunsul pentru Bruxelles este acum discutat cu specialiști.
Gândacul croitor al stejarului din Parcul Natural Cozia nici nu ar ajunge în vecinătatea proiectului autostrăzii.
Experții în dezvoltarea infrastructurii spun că marea problemă este că pe traseul autostrăzii sunt 11 zone în care fauna şi flora sunt strict protejate, iar autorităţile nu au în proiect suficiente date legate de măsurile de protecţie.
Autostrada Sibiu Pitești ar urma să aibă 123 de kilometri. Până în prezent, Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat contractul pentru construcția unui singur lot, „Sibiu-Boița”, de 13 kilometri, care este în proiectare. Termenul de finalizare al autostrăzii, anunțat de autorități, este 2025.

