Garden Party la Palatul Elisabeta, de Ziua Regalității

10 mai 2019, 20:10

Petrecerea a început cu salutul membrilor Familiei Regale din balcon și cu intonarea Imnului Regal.

Fanfara militară și Regimentul Istoric de Gardă, din care fac parte și soldați călare, au creat o atmosferă de epocă, asemănătoare celei de până în 1947, când 10 Mai era Ziua Națională a României.

Au venit personalități şi oameni simpli din toată ţara şi chiar de peste Prut.

Familia Regală a coborât în curtea palatului, pentru a saluta şi a sta de vorbă cu invitatii.

Este şi o petrecere a eleganței. După modelul petrecerilor din curtea Palatului Buckingham, doamnele au avut ținută impusă, cu pălărie, și au etalat cele mai frumoase creații.

Ziua Regalităţii a fost serbată încă de dimineaţă, în Piața Palatului Regal, la statuia lui Carol I, unde Majestatea Sa Margareta a depus o coroană.

S-a intonat din nou Imnul Regal, iar Regimentul 30 Gardă a dat onorul Familiei Regale, urmat de o demonstrație de mânuire a armei.

Evenimentul a atras și privirile turiştilor străini aflați în zonă, care s-au bucurat să surprindă în imagini un astfel de moment istoric.

Urmărește-ne pe Google News