Giorgia Meloni și-a preluat mandatul și a condus prima ședință de guvern. Emmanuel Macron merge la Roma

23 octombrie 2022, 15:40

Ceremonia de la Palatul Chigi a fost precedată de o întâlnire între cei doi premieri, în biroul șefului Executivului, care a durat mai bine de o oră.

După ceremonie, Mario Draghi a fost salutat cu onoruri militare în curtea Palatului și aplaudat, iar după plecarea sa, Giorgia Meloni a început prima ședință de guvern.

Meloni ar putea avea prima întâlnire cu un lider european chiar luni, când Emmanuel Macron este așteptat în vizită la președintele Sergio Mattarella.

Marți, ea va cere votul de încredere în Camera Deputaților și la Senat, după ce își va prezenta programul de guvernare.

Urmărește-ne pe Google News