Grav accident la Braşov. Cinci persoane, dintre care doi copii, au suferit traumatisme
Accidentul s-a produs puţin înainte de ora 8.00, în apropierea unei intersecţii semaforizate. Un taximetru care venea de pe un drum secundar a fost lovit în plin de o maşină care circula cu viteză mare. După impact, cele două autoturisme au intrat într-un al treilea, parcat pe marginea drumului.
Trei adulti şi doi copii din maşinile accidentate au fost transportaţi de urgenţă la spital. La faţa locului au sosit mai multe autospeciale SMURD şi ambulanţe.
Unul dintre copii, de nouă ani, a suferit un traumatism cranio-facial, iar cel de-al doilea, de şase ani are mai multe traumatisme, inclusiv la cap şi abdomen. Amândoi au fost internaţi la spitalul de copii. La spitalul judeţean au rămas doar adulţii răniţi.
De îngrijiri medicale a avut nevoie şi mama unuia dintre copiii răniţi. Femeia nu se afla în maşină, dar a făcut un atac de panică atunci când a aflat de accident. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili clar care dintre şoferi este vinovat.

