Grindeanu: Loturile 1 și 2 ale Ao Sud, gata până la finalul anului 2023
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Lotul 2, în vara acestui an, iar lotul 1 în toamnă, dar, până la sfârșitul anului 2023, cei 33 de kilometri trebuie să fie finalizați. Lotul 1 este realizat în proporție de 61%, pe celălalt – 71%-72%.
Alexandru Vâlvoi, fondator al Asociației „România fără gropi”: Este foarte bine. Lucrul acesta va ajuta foarte mult, dar suntem pățiți de atâtea ori și până nu vedem, ne este puțin cam greu să credem că acest lucru se va întâmpla. De asemenea este foarte important să știm cine va răspunde după ce va fi dat în folosință, pentru că avem cazuri peste cazuri când, după ce au dat drumul, au trebuit să închidă pentru a demola.
33 de kilometri măsoară Loturile 1 și 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud), pe care am putea circula până la finalul anului. La Lotul 3, însă, cel care face legătura cu A1, lucrările nu sunt deloc în grafic.
Lotul 3 înaintează cu pași de melc. Din cei 18 km, între Bragadiru și Joița, stadiul fizic al lucrărilor este de doar 26%.
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: Undeva în mai/iunie lucrările trebuie să se ducă undeva la 50%. Altfel, lucrurile vor intra pe un făgaș pe care nu mi-l doresc și anume, cel de reziliere.
Acum două luni însă, ministrul Transporturilor spera ca toată Austrada de Centură București Sud (A0 Sud) să fie gata până la finalul anului. Două loturi sunt construite de compania turcă Alarko, iar al treilea, de una grecească, Aktor.