Guvernul de la Kiev a anunțat că șase miniştri adjuncţi ai Apărării au fost demişi. Printre ei se află și Hanna Maliar care se ocupa de comunicarea despre evoluția războiului
Cea mai cunoscută dintre cei şase viceminiştri demişi este Hanna Maliar, care se ocupa de comunicarea către cetăţeni şi presă asupra evoluţiei războiului cu Rusia. Printre ceilalţi viceminiştri înlocuiţi se numără şi secretarul de stat Kostiantin Vaşcenko, potrivit listei publicate pe Telegram de reprezentantul guvernului pe lângă Rada Supremă (parlamentul de la Kiev), Taras Melniciuk.
Imediat după publicarea acestei liste, noul ministru al apărării, Rustem Umerov, a scris pe Facebook: „Resetăm. Am început. Continuăm. Ministerul lucrează ca de obicei. Restul veştilor vor veni mai târziu”.
„Importantă acum este reuniunea de la Rammstein”, a adăugat acelaşi ministru, referindu-se la reuniunile periodice conduse de SUA la baza militară din Germania, unde statele care susţin militar Ucraina se întâlnesc pentru a stabili umătoarele pachete de ajutor destinate armatei ucrainene.

