Guvernul le-a transmis sindicatelor că proiectul de ordonanță cu măsuri de reducere a cheltuielilor nu va fi adoptat în forma discutată în spațiul public. „Premierul a spus clar – este o ordonanță pe care nu o agreează”
La câteva zile după apariția pe surse a proiectului de ordonanță de urgență privind reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat, premierul a discutat cu sindicatele și patronatele.
Le-a dat asigurări partenerilor sociali că executivul nu va îngheța salariile și nu va bloca angajările în instituții. Dimpotrivă, s-a vorbit chiar de posibile noi cheltuieli, susțin liderii de sindicat.
„Premierul a spus clar – este o ordonanță pe care nu o agreează, nu știe nimic de decizii politice în sensul blocării posturilor, blocării în spitale a tuturor banilor care ar fi trebuit să-i încaseze în viitor colegii pentru anul următor, că va da afară personalul și că vor fi probleme și din învățământ, și din administrație, și din sănătate. Dumnealui a spus că nu și-a asumat 100%, că acest lucru nu se va întâmpla„, a declarat Leonard Bărăscu, președinte CNSLR Frăția.
Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical: „Ar fi normal să discutăm și despre o altă valoare a salariului minim, repet, ținând cont de ce s-a întâmplat anul trecut și ceea ce urmează să se întâmple în continuare anul acesta. (…) În ceea ce privește subiectul interdicției cumulului pensiei cu salariul, opiniile noastre sunt diferite față de cele menționate în document. Noi considerăm, cei din Blocul Național Sindical, că acei indivizi care au ajuns la vârsta de pensie după un stagiu complet de cotizare și la limita de vârstă, deci au îndeplinit cumulativ ambele condiții, deci pensionare la limită de vârstă și stagiu complet de cotizare, aceștia au dreptul constituțional să poată să primească și pensia și să poată să lucreze în continuare”.
Departe de a accepta înghețări, sindicatele din educație cer creșteri salariale și amenință cu acțiuni radicale dacă revendicările rămân nerezolvate.
„Dacă nu se va înţelege că salariile în învăţământ sunt extrem de mici şi distrugerea învăţământului practic înseamnă distrugerea ţării, şi nu folosesc cuvinte mari, este evident că ne vom îndrepta către o grevă generală nedorită„, a declarat Simion Hăncescu, președintele FSLI.
Și în sănătate resursa umană e prețioasă, iar măsurile care demotivează angajații pot afecta sistemul, e de părere ministrul Alexandru Rafila.
„Trebuie să ne gândim foarte bine când discutăm despre sistemul de sănătate şi despre finanţarea lui. Să nu uităm că sistemul de sănătate nu funcţionează decât cu o resursă umană care este calificată şi care este menţinută, cel puţin, dacă nu este augmentată„, a declarat el.
Proiectul de ordonanță de urgență apărut în spațiul public pe surse, cu câteva zile în urmă, prevedea, pe lângă înghețarea angajărilor și salariilor la stat, restricții la achizițiile de mașini și mobilă în instituții, dar și interzicerea cumulului pensiei cu salariul.