Guvernul a adoptat măsuri pentru încheierea anului școlar. Au fost publicate în Monitorul Oficial. Ligia Deca: Probele scrise ale evaluării naţionale de la clasa a VIII-a şi ale bacalaureatului rămân în acelaşi calendar
ACTUALIZARE Duminică seara a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 56/2023 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 – 2023, în ceea ce privește organizarea examenului național de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a și a concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar.
Astfel, în anul școlar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează.
La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecție la clasă.
În ceea ce privește schimbarea structurii probei în cadrul concursului de titularizare, respectiv renunțarea la inspecția la clasă/la probele practice, precizăm că măsura este justificată de faptul că, în acest moment, mai mult de 60% dintre inspecțiile sau probele practice la clasă sunt neefectuate. Dacă cei peste 60% dintre candidații care nu au reușit să desfășoare inspecțiile/probele practice la clasă nu s-ar fi putut prezenta la concurs, ar fi existat consecințe la nivel de sistem, la începutul anului școlar viitor, în ceea ce privește resursa umană din unitățile de învățământ, precizează Ministerul Educației.
ACTUALIZARE Guvernul s-a reunit în ședință pentru a adopta mai multe măsuri în vederea încheierii anului școlar în contextul grevei profesorilor.
„Așa cum știți, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun, în acest moment, modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Deci, practic, în acest moment, toate clasele, toți elevii până pe 16 iunie trebuie să aibă situația școlară încheiat. La fel, înscrierile pentru bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a spus Ligia Deca, a declarat ministrul Educație Ligia Deca în conferința de presă susținută după încheierea ședinței de Guvern.
Probele de competențe de la Bacalaureat 2023 se echivalează cu notele din timpul liceului, iar Evaluarea Națională la Limba Română, Matematică şi ştiinţe, de la finalul clasei a VI-a, a fost anulată. De asemenea este anulată și proba practică din cadrul examenului de titularizare 2023, adică inspecția la clasă.
Referitor la majorările salariale promise profesorilor, Ligia Deca a spus: ”Vor fi majorări de 25%, pe medie, pe același sistem utilizat la OUG 53. Dacă atunci creșterea era în medie de 20%, acum se va ajunge la 25%, dar și garantarea faptului că pe noua grilă de salarizare se va pleca de la salariul mediu brut pe economie la debutanți.
Pentru restul de 50% vom discuta la Ministerul Muncii, atunci când vom discuta legea salarizării”, a precizat ministrul.
Ministrul Educaţiei Ligia Deca a declarat că ordonanța de urgență adoptată astăzi de Guvern conţine trei măsuri.
„O primă măsură se referă la echivalarea probelor de competenţe din cadrul examenului de bacalaureat cu mediile din anii de liceu. Nu este o procedură nouă, a mai fost utilizată. Ea uşurează practic tot ceea ce înseamnă calendarul examenului de bacalaureat şi reuşim astfel cu această echivalare să rămânem cu probele scrise în calendarul anunţat, în aşa fel încât copiii să termine la data la care se aşteaptă şi să poată merge mai departe pe parcursul lor educaţional. A doua măsură se referă la susţinerea examenului de titularizare doar cu proba scrisă, adică nu se vor mai lua în considerare inspecţiile pentru titularizare, motivul fiind numărul mare de inspecţii care nu au putut fi efectuate în această perioadă afectată de protest şi avem nevoie ca toţi candidaţii care pot să intre în concursul de titularizare să poată face acest lucru pentru a avea resursa umană în toamnă necesară pentru desfăşurarea procesului de învăţământ. A treia măsură se referă la faptul că evaluarea sistemică la clasa a VI-a cu rol de diagnostic pe care noi o efectuam anual în sistem în acest an şcolar nu se va mai susţine„, a explicat Deca.
Ministrul Educaţiei a subliniat că probele scrise, atât ale evaluării naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a cât şi probele scrise ale examenului de bacalaureat rămân în acelaşi calendar, „permiţând tuturor elevilor să meargă mai departe aşa cum era programat şi aşa cum îşi doresc”.
„În şedinţa de astăzi avem o ordonanţă de urgenţă prin care dorim să completăm calendarul activităţilor ce ţin de închidere anului şcolar şi derularea examenelor. De fapt, este vorba de examenul de bacalaureat şi de cele de evaluare naţională. Sunt trei puncte principale care aduc clarificări în ceea ce urmează, în modul în care se vor desfăşura activităţile în perioada imediat următoare, în ceea ce priveşte, încă o dată, atât încheierea anului şcolar, cât şi desfăşurarea examenelor de bacalaureat, fără a fi afectate etapele în care acestea se vor desfăşura„, a anunţat premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că va fi pusă în transparenţă o nouă ordonanţă cu măsurile discutate sâmbătă seara cu sindicatele din educație pentru majorarea veniturilor angajaților din sistem.
În ordonanţa de urgenţă pe care o vom pune astăzi în transparenţă, împreună cu sindicatele am agreat creşterea valorii sumelor pe care le vor primi atât personalul didactic, cât şi personalul didactic auxiliar să crească la nivelul de 25%. De asemenea, am agreat că începând cu anul viitor, pe grila de salarizare nouă, în noua lege a salarizării, salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie. De asemenea, procentul de 40% din vechea ordonanţă de urgenţă va creşte la 50% începând cu 1 ianuarie 2024 şi, desigur, vom acorda acele sume de formare profesională de 1.500 de lei pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi 500 de lei pentru personalul nedidactic„, a declarat premierul la începutul ședinței de Guvern.
Sindicatele au mai solicitat, iar Guvernul ar fi acceptat și vouchere/prime de „1.500 anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar până în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027”, soluție negociată încă de vineri cu Executivul. O altă cerere acceptată ar fi creșterea la 50% a primei tranșe din diferența între salariul actual și noua grilă din noua lege a salarizării, de la 1 ianuarie 2024.
Anterior negocierilor de ieri seară, sindicatele primiseră o primă tranșă de 40% și mai apoi 45% din această diferență.
Condiția pentru a primi această ofertă era ca liderii de sindicat să se prezinte duminică, la ora 09.00, la Guvern și să anunțe încetarea grevei.
Sâmbătă seara a avut loc o ședință între liderii județeni de sindicat și cei de la centru, pentru transmiterea opiniilor oamenilor care protestează de 3 săptămâni.
Cadrele didactice și alte categorii de angajați din sistemul de învățământ au declanşat greva generală în data de 22 mai.