Haitele de câini fără stăpân fac victime și în alte localități. Un adolescent a scăpat cu viaţă ca prin minune, după ce a fost atacat în Teleorman
Băiatul se juca pe un câmp din apropierea casei bunicilor din Conţeşti, județul Teleorman, când a fost atacat de mai mulți câini fără stăpân. Speriat și rănit, adolescentul a reușit totuși să se refugieze în curtea unor vecini.
Tânărul a ajuns la spitalul din Alexandria cu mai multe răni, apoi a fost transferat la București pentru îngrijiri și se află în afara oricărui pericol.
Primarul din localitate nu își explică atacul câinilor mai ales că s-a întâmplat într-o zona intens circulată. La o zi de la incident, acesta a cerut ridicarea câinilor și transportarea lor la un adăpost din Alexandria, iar polițiștii au deschis dosar penal.
De altfel, câinii se plimbă nestingheriți pe trotuare și în parcuri, iar oamenii ies cu teamă pe stradă. Reprezentanții Primăriei recunosc că sunt depășiți de situație. Câinii sunt abandonați de sătenii din zonele rurale, orașul nu are serviciu de ecarisaj, nici adăpost, pentru că nu are resurse.
În ultimii doi ani, polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor au aplicat primăriilor din Mehedinți 63 de amenzi pentru că au încălcat legea privind gestionarea câinilor fără stăpân, printre cele sancționate fiind și Primăria Vânju Mare.
În patru cazuri s-a întocmit dosar penal deoarece câinii au mușcat cetățenii.
În Capitală, zilnic, cel puţin zece oameni ajung la centrul antirabic de la Institutul Matei Balș din caza muşcăturilor. Unele sunt cazuri foarte grave, pentru care este nevoie de intervenţii chirurgicale.
Anul trecut au fost tratate peste 3.500 de persoane cu muşcături, dar cele mai multe nu au fost provocate de câini maidanezi. Au fost şi copii desfiguraţi de câinii de acasă.