Semnificaţia zilei. Ignatiu de Loyola, de la desfrâu la credinţă

23 octombrie 2019, 08:47

Asemeni lui Francisc de Assisi, Ignatiu de Loyola şi-a început tinereţea într-o oarecare promiscuitate, războaie şi petreceri cu femei deocheate. Ca şi pe acela tot probleme legate de sănătate l-au întors pe calea credinţei şi l-au făcut ulterior sfânt.

Sigur convertirea amândurora a fost consecutivă unor revelaţii. Francisc spune că i-a apărut în vis Cristos care l-a avertizat că biserica lui se năruie şi trebuie reparată. Ceea ce era adevărat. Iar lui Ignatiu i-a apărut Fecioara cu pruncul în braţe care fără să spună nimic i-a sugerat să renunţe la viaţa desfrânată.

Ignatiu citise câteva vieţi de sfinţi în timpul lungii convalescenţe care l-a ţinut la pat. Şi prinsese gust pentru credintă. Infiinţează Societatea lui Isus care devine mai târziu ordinul iezuiţilor aşa cum Ordo fratrum minorum devenise ordinul Franciscan. Închis de două ori pentru exerciţiile lui spirituale, considerat iniţial eretic Ignatiu pleacă la Roma. Papa îşi dă seama că Ignatiu nu voia reforma şi nici ruperea de biserica catolica aşa cum o făcuseră Luther şi Calvin. A fost sanctificat în 1622.

Urmărește-ne pe Google News