Ilie Năstase nu poate intra la Wimbledon nici ca spectator. Bodyguarzii au poza sa la porțile terenurilor

Toţi agenţii de securitate care păzesc intrările la terenurile de tenis de la All England Club au primit copii după fotografia portret a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, poreclit ”Domnul Nasty”, pentru ca acesta să fie oprit chiar dacă el doreşte să fie un simplu spectator la confruntările de la Wimbledon.
Anul acesta Ilie Năstase nu a mai fost invitat la Wimbledon să asiste la meciurile de pe terenul central din „Royal Box”, loja celebrităților. Năstase a acuzat oficialii Wimbledon că sunt „înguști la minte” după ce a fost anunțat de decizia lor.
O purtătoare de cuvânt de la All England Club a confirmat că securitatea va fi conștientă de aspectul lui Nastase din fotografiile și briefingurile de securitate anterioare.
Năstase (70 ani), căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, a fost suspendat de ITF pentru că le-ar fi insultat pe jucătoarea Johanna Konta şi pe Anne Keothavong, căpitanul echipei Marii Britanii, precum şi un arbitru, la meciul de la Mamaia (22 aprilie).
Într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului de la Mamaia, Năstase a avut cuvinte ”sexiste” şi ”rasiste” în legătură cu faptul că Serena Williams este însărcinată. ”Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!”, a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnalişti.
Ulterior, Ilie Năstase şi-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieşirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie şi faţă de Serena Williams, însă a considerat că reacţiile presei au fost exagerate.