Ilie Sitariu, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei care l-au ucis pe omul de afaceri din Sibiu, rămâne după gratii

22 noiembrie 2023, 17:49

Acesta a cerut magistraților revocarea arestului preventiv, însă solicitarea i-a fost respinsă. Decizia Curții de Apel Alba este definitivă.

Ilie Sitariu este acuzat că i-a ajutat pe cei trei bărbați acuzați de crimă şi tâlhărie. Unuia dintre ei i-ar fi înlesnit ieșirea din ţară.

Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner au fost prinşi în Marea Britanie, unul în Scoția și unul în Irlanda de Nord. Al treilea este căutat în continuare.

Pe numele celor trei au fost emise mandate de arestare în lipsă.

Omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă, apoi a murit la spital. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro.

Urmărește-ne pe Google News