Imagini cu momentul prăbuşirii podului din Genova. Unul dintre piloni ar putea ceda, locuințele din zonă au fost evacuate
Sunt imagini din două unghiuri, de pe camerele de supraveghere de sub pod, cu doar câteva secunde înainte de tragedie.
Trec camioane, autoturisme, un pieton. Și, deodată, ceva ca o explozie și totul e învăluit într-un nor uriaș de praf gros.
Italienii sunt încă în stare de șoc după nenorocirea care i-a lovit marțea trecută.
Bilanțul a ajuns la 43 de morți: între ei 2 români, aflați într-un tir.
Unul dintre piloni ar putea ceda: de ore întregi se aud zgomote suspecte. Pilonul scârțâie, pâraie, iar echipele de intervenție se tem că s-ar putea prăbuși.
Dedesubt sunt locuințe. Au fost evacuate, dar, însoțiți de echipele de intervenție, oamenii mai vin să-și ia din lucruri. De teamă că pilonul cedează, operațiunea a fost sistată.
Zeci de genovezi au ieșit în stradă pentru a-și exprima durerea, în tăcere. Piața centrală a fost înveșmântată în hârtie albă, pe care oamenii au scris mesaje, inclusiv poezii, în memoria celor ce au murit în tragedia de acum o săptămână.

